Chiar dacă numele ar sugera scene întunecate încărcate doar cu nuanțe de gri, Marea Neagră devine mai vibrantă decât o cutie de creioane crayola atunci când vântul se-ntețește.
Condițiile sunt în mod regulat spectaculoase pentru Kiteboarding, iar Dan imortalizează cele mai bune momente.

Cu un ochi pasionat de lumină, culoare și, desigur, de cea mai bună acțiune, fotografiile lui Dan sunt spectaculoase. El nu este străin de apă și participă la toate sporturile pe care le trage-n cadru, iar cei care se recreează la Marea Neagră și pe alte luciuri de apă din România se pot considera norocoși că au obiectivul lui Dan asupră-le.

RideTribe Romania abia așteaptă să înceapă colaborarea cu Dan și să vadă ce continut uimitor va fi creat. Dar mai ales abia așteptăm să vedem ce poate face pentru comunitatea tot mai mare de surferi de la Marea Neagră. Verificați galeria de pe pagina dedicată lui Dan, iar apoi combină-l să iasă cu tine atunci când ai nevoie de content pentru următorul concurs FreezeFrame!